-
Camelia Bertea | USR Victoria : Am demarat lucrările preliminare necesare pentru rezolvarea problemei canalizării menajere în orașul Victoria
Dragi victorieni, Am demarat lucrările preliminare necesare pentru rezolvarea problemei canalizării menajere în orașul Victoria. După cum știți, rețeaua de canalizare este într-o stare foarte proastă, nu s-au mai efectuat de zeci de ani reparații serioase, iar în acest moment nu știm dacă vom mai putea reabilita ceva din vechea rețea sau va trebui…
-
Primărița USR din Victoria care a schimbat fața orașului: a investit într-un an cât fostul primar în trei. Miză mare pe voluntariat și spirit civic
Primărița orașului Victoria, Camelia Bertea (USR), se mândrește că a făcut investiții într-un an (2021) cât a făcut fostul primar, Gheorghe Cristian (PNL), în precedenții trei ani (2018-2020). Printre altele, ea a reușit redeschiderea spitalului din localitate, după 10 ani de la închiderea lui, pe vremea Guvernului Boc. Camelia Bertea, primărița USR-istă al orașului Victoria…